Tezaurul României lăsat de izbeliște, poporul român văduvit peste noapte.

În 1928, câțiva copii aflați cu vacile pe un deal de lângă satul Poiana, din Prahova, au găsit un obiect ce l-au asemuit cu o "căciulă".
Traian Simion l-a luat acasă însă părinții acestuia, oameni fără școală, nedându-și seama că-n acel obiect stă însăși parte din istoria acestui neam i-au dat diferite întrebuințări casnice, distrugându-i calota.

Aruncat pe-un șopron vreme îndelungată, la un moment dat coiful dacic este arătat unui negustor din Ploiești, Jean Marinescu.
Acesta achiziționează coiful contra sumei de 30 000 lei, o sumă considerabilă pentru acea vreme, semn că familia Simion înțelesese că au avut în posesie cel puțin o cantitate considerabilă de aur și argint.
Respectivul negustor s-a adresat Ministerului Artelor, unde " lui Ion Marin Sadoveanu i s-au tăiat picioarele, nu i-a venit să-şi creadă ochilor". Ion Marin Sadoveanu fiind director de cabinet al ministrului Artelor, la acea vreme.

Astfel coiful dacic, cu o vechime de circa 2400 de ani, intră în circuitul muzeal și ne inspiră de peste 90 de ani despre cealaltă existență a noastră pe aceste pâmânturi, aceea a vitejilor daci.
O copie a acestui coif a fost realizată pentru filmul "Dacii", Amza Pellea purtând-o în timpul filmărilor.

Totul s-a năruit, însă, în vremea în care România este condusă de un individ fără prea multă școală, un om ce arată dispreț total față de români și valorile acestora. Individul este girat de un alt personaj sinistru, un abuzator al statului de drept, pe numele său Klaus Iohannis.

Respectivul cetățean român, Marcel Ciolacu, a permis înstrăinarea acestui coif alături de brățările dacice, obiecte de patrimoniu, pentru o expoziție ce a durat vreme de 6 luni într-un oraș din Olanda, anume Assen.
Acesta este un oraș cu 68 000 de locuitori, cam cât are Vasluiul.
Deși ne-am putea întreba ce caută obiecte de patrimoniu de prim rang, vreme de 6 luni, într-un oraș mare cât Târgoviște (ca să nu dăm exemplu de mărime doar Vasluiul) altceva ne preocupă, cu adevărat.

Fiindcă în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24-25 ianuarie 2025 (adică imediat după încheierea sărbătorii naționale, Unirea Principatelor Române de la 24 ian 1859) a avut loc un jaf cu explozibil la muzeul unde erau găzduite artefactele românești, acestea nefiind depuse în seif și fără pază umană, încât dimineață tot poporul român s-a trezit mai văduvit decât fusese cu o zi înainte.

Coiful dacic, alături de trei brățări dacice - pentru care statul român a depus eforturi considerabile de-a le recupera din circuitul infracțional au disparut din muzeul nepăzit, în mai puțin de trei minute.

- Cum a fost posibil ca o clădire ce conținea istoria noastră să fie lăsată de izbeliște pe timp de noapte?
- Care au fost măsurile pe care statul român le-a luat pentru a preîntâmpina nenorocirea ce s-a și întâmplat?
- Dacă legea 182/2000 specifică clar că obiectele de patrimoniu pot circula doar INTERN, ce altă prevedere a prevalat și de cine aprobată, încât istoria noastră să ajungă pe mâinile orișicui?
- Raluca Turcan (PNL), Luminița Odobescu - ministru al Culturii, respectiv de Externe, ce măsuri de siguranță suplimentare au luat, alta decât a însărcina partea olandeză, cu paza obiectelor noastre?

Prezumând că statul olandez nu a putut asigura paza de noapte a propriei clădiri (deși, ne este greu sa credem asta; mai mult ca sigur lingăii români n-au cerut-o, ca o condiție de prim rang) de ce statul român, prin ambasada României din acel stat nu a asigurat supravegherea pe timp de noapte a respectivei clădiri, dat fiind faptul că aceasta găzduia obiecte atât de importante pentru însăși existența noastră?
Efectiv, închiriau o locație apropiată de unde un mic echipaj de români, angajați ai statului român, ar fi avut ca însărcinare paza propriului tezaur pe timp de noapte. Asta dacă statul olandez n-ar fi putut să asigure bunurile, prin propria lor pază.
Fiindcă odată distrus zidul muzeului, dacă ar fi existat pază, cu siguranță rezultatul acțiunii de jaf ar fi fost altul.

Vedeți, așadar, dragi români pe mâinile cui se află destinele noastre?

Pe mâinile unor incompetenți, a unor fanfaroni, a unora ce au băut cerneala la școală în loc să o aștearnă pe hârtie; a unora ce ne sfidează cu un rânjet abject dacă îndrăznim să le cerem socoteală, a unora ce nu înțeleg că nu sunt la înălțimea funcțiilor pe care le ocupă samavolnic.

Iar dacă am sperat că nu va fi decât un vânt rău, ce odată dus nu va lăsa urme adânci pe ființa noastră, iată că această urmă va rămâne adânc brăzdată în sufletele și pe identitatea noastră.

Laolaltă cu Colectiv și toate celelalte nenorociri ce s-au abătut asupra acestei nații.