Blestemul lui Tomșa.

"Fără zăbavă au început a să răsipi gloata boierilor, deci și boierii, care încotro au putut, au plecat fuga, din carii în loc au prinsŭ pre Bărboi vornicul și apoi și pre feciorŭ-său.

Deci pre Bărboiŭ cel bătrîn îndată l-au înțepatŭ de laturea tîrgului, iară pre feciorul lui au trimis de l-au spîndzuratŭ în poarta casei tătîne-său. Iară Beldimanŭ și Sturdzea și Boul scăpasă în Țara Muntenească, ce și acéia tot n-au hălăduitŭ, precum vei vedè povestea la rîndulŭ său.

Pre cîțiși aducea prinși, pre toți îi omorîia, cu mustrarea ce avea elŭ obiciaiŭ: „Să nu te ierte Dumnedzău, cu cel cap mare al tău". Tuturora această mustrare făcè.", spune cronica.

Notă: îi va prinde si pe ceilalți trei, pe malul râului Siret, pe care-i va executa cu aceeași mustrare.
Cu toate acestea, Tomșa al II-lea (1611-1615;1621-1623) a fost perceput ca un domnitor care a ținut cu norodul.